ANALIZĂ‚ | Crește sau nu valoarea campionatului feminin de handbal? Suma de bani pe care o încasează federația de pe urma transferurilor internaționale și câte din cele 22 de handbaliste de la Centrele Naționale au fost licitate de cluburile din prima ligă

Redactor:
Marius Hutu
ANALIZĂ‚ | Crește sau nu valoarea campionatului feminin de handbal? Suma de bani pe care o încasează federația de pe urma transferurilor internaționale și câte din cele 22 de handbaliste de la Centrele Naționale au fost licitate de cluburile din prima ligă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Handbalul feminin se pregătește de un nou sezon cu o mare favorită la start, CSM București, dar și cu un grup de câteva formații care se vor bate cu mare ardoare pentru locurile 2-3. Nu este de neglijat nici lupta pentru evitarea retrogradării. Parcă pentru ultima dată în ultimii ani, o echipă nu mai este condamnată din start la ultimele două poziții. CSM Slatina și Rapid București sunt echipele promovate, dar nu sunt victime sigure, după ce fiecare a încercat să-și primească lotul. Toate cele 14 echipe sunt în plină campanie de pregătire, iar ProSport a analizat „componența” Ligii Naționale, după loturile cu care echipele au plecat la drum, conform informațiilor oferite oficial de fiecare în parte. Este posibil ca în aceste zile să mai fi apărut 1-2 noutăți cadrul loturilor, însă acestea nu influențează concluzia generală.

Vom avea un campionat mai tare?

Sigur, capitolul achiziții reprezintă deliciul oricărei pauze competiționale între două campionate. CSM București s-a detașat net și în această vară, dar campioana României joacă practic în altă „ligă”, principalul obiectiv este chiar câștigarea Ligii Campionilor. Fără discuție, transferul Cristinei Neagu la echipa din Capitală reprezintă achiziția anului în Europa, nu numai în România, în condițiile în care vorbim de cea mai bună jucătoare a lumii în ultimii 2 ani. Alte patru handbaliste aduse de CSM, Frafjord, Kurtovic, Jacobsen și Hagman, au jucat la ultima ediție a Jocurilor Olimpice și la ultimele Mondiale și Europene, palmaresul fiecărei handbaliste în parte fiind impresionant, certifică practic valoarea.

În acest moment, la 10 din cele 14 echipe din Liga Națională figurează 47 de jucătoare străine, dintre care 29 au fost tranferate în această vară. 23 de fete au fost aduse din afara României, în timp ce șase handbaliste străine au fost tranferate de la o echipă la alta. În această categorie, trecerea Irynei Glibko de la CSM Roman la HCM Rm. Vâlcea reprezintă cel mai important transfer.

  • HC Zalău, Corona Brașov, U Cluj și CSM Slatina sunt cele patru echipe din Liga Națională care nu au jucătoare străine

Referitor la cele 23 de „noutăți” pentru Liga Națională, venite din afara Ligii Naționale, doar 6 jucătoare au evoluat la ultima ediție a Jocurilor Olimpice, adică cele patru jucătoare de la CSM București deja menționate, plus Marta Lopez (Vâlcea) și Deonise Fachinello (Cisnădie). Dacă lărgim puțin aria prezențelor la turneele finale, întrucât accesul la Jocurile Olimpice nu este chiar simplu de realizat, iar loturile sunt mai mici din punct de vedere numeric, descoperim că în ultimul an alte 5 fete au jucat la Campionatul European ori Campionatul Panamerican (cazul handbalistelor din naționala Braziliei aduse de Cisnădie): Bobana Klikovac (SCM Craiova), Teja Ferfolja (CSM Roman), Marina Razum (Vâlcea), Larissa Araujo, Mariana Costa (ambele la Măgura Cisnădie). Așadar, 11 din cele 23 de handbaliste străine aduse în această vară de echipele din Liga Națională au jucat în ultimul an cel puțin la un turneu final.

86 de transferuri am contabilizat până în acest moment în Liga Națională, în această vară.

Dacă ar fi să ne raportăm la reprezentativa României, cele mai importante transferuri pe plan intern ar fi următoarele:

  • Aneta Udriștioiu (CSM București)
  • Andreea Pricopi (SCM Craiova)
  • Bianca Tiron, Eliza Buceschi, Timea Tătar (Corona Brașov)
  • Nicoleta Dincă (CSM Bistrița)

Cele 29 de achiziții a unor handbaliste străine înseamnă și un venit important în visteria Federației Române de Handbal din taxele aferente. Conform regulamentului de transferări, cluburile pot aduce jucătoare din afara țării în baza unor criterii, în același timp fiind nevoite să plătească niște taxe suplimentare.

Taxe transfer jucători de altă cetățenie decât română:

– primii doi jucători – câte 1.000 euro

– al treilea jucător – 2.000 euro

– al patrulea jucător – 3.000 euro, ș.a.m.d

Conform calculelor efectuate de ProSport, cele 10 echipe din Liga Națională, care au în componență handbaliste străine, trebuie să plătească la FRH următoarele sume:

CSM București – 34.000 euro

Dunărea Brăila – 7.000 euro

SCM Craiova – 2.000 euro

CSM Roman – 5.000 euro

HCM Rm. Vâlcea – 42.000 euro

CSM Bistrița – 1.000 euro

Măgura Cisnădie – 14.000 euro

Danubius Galați – 5.000 euro

Unirea Slobozia – 1.000 euro

Rapid București – 4.000 euro

Suma totală este 115.000 de euro pentru transferurile internaționale efectiate în handbalul feminin

CSM București, cea mai experimentată echipă, HC Zalău, gruparea cu cea mai scăzută medie de vârstă. Șapte echipe au loturi cu vârsta medie până în 25 de ani

Din punct de vedere al vârstei, lider este tot CSM București, care are un lot cu o medie de 29,3 ani, urmată de Măgura Cisnădie – 28,5 ani. Campioana României mizează foarte mult pe experiență în tentativa de a cuceri trofeul Ligii Campionilor pentru a doua oară în istorie, astfel că are doar 3 handbaliste sub 27 de ani, adică Nathalie Hagman, Amanda Kurtovic (ambele în vârstă de 26 ani) și Bianca Bazaliu (20 ani). La capitolul opus, cea mai „neexperimentată” echipă din Liga Națională este HC Zalău – 23,64 ani, urmată de U Cluj – 23,8 ani

Un amănunt foarte interesant, jumătate din echipele de Liga Națională au media de vârstă sub 25 de ani. Dintre echipele de top, în această categorie intră SCM Craiova, HCM Rm. Vâlcea și Corona Brașov. Sub 25 de ani mai au Unirea Slobozia și Danubius Galați.

Capitolul tineret

13 din cele 14 echipe au și cel puțin o handbalistă până în 21 de ani în lot. Din masa totală, 22,3% sunt jucătoare până în 21 de ani (inclusiv), ceea ce nu este rău, dar cifra este susținută în realitate de U Cluj (8 handbaliste U21), HC Zalău (7 jucătoare U21) și CSM Slatina (6 handbaliste U21), care au aproape jumătate din numărul total al fetelor tinere din Liga Națională.

Luna trecută, Federația Română de Handbal a organizat licitația pentru absolventele de la Centrele Naționale de Excelență Vâlcea și Brașov. În total, 22 de sportive până în 21 de ani au fost propuse echipelor din Liga Națională, opt dintre acestea fiind de la generația 96-97, care nici până azi nu au reușit să „iasă” de sub contract cu Federația Română de Handbal. Printre acestea și campioanele mondiale, Lorena Ostase, Alina Ilie și Daniela Corban, care au rămas proprietatea FRH din cauza grilelor mari fixate, până la 18.000 de euro. Rezultatul licitației? Nicio handbalistă de la generația 98-99 nu a fost transferată definitiv! Există un caz special, cel al Coronei, care are prima opțiune de a-și alege o handbalistă din Centrului de la Brașov, conform protocolului încheiat cu autoritățile locale, care susțin financiar funcționarea acestuia. Jucătoarea aleasă de Corona va evolua totuși la echipa din liga secundă, cel puțin în primă fază, iar aceasta va fi, cel mai probabil, Vakariu.

Din cele 22 de handbaliste prezentate de FRH, în loturile celor 14 echipe din Liga Națională figurează doar două handbaliste, Lorena Ostase (CSM Slatina) și Alina Ilie (Unirea Slobozia). Cluburile au avut posibilitatea împrrumutului. Conform condițiilor stabilite de F.R. Handbal, clubul care solicită sportiva sub formă de împrumut pentru un an, trebuie să achite contravaloarea unei 1/5 din grila de transfer.

Puse cap la cap toate aceste informații, este greu despus dacă sezonul 2017-2018 va fi mai tare decât ultima ediție de campionat, în condițiile în care Liga Națională a și pierdut câteva jucătoare importante. Aurelia Brădeanu, Cristina Vărzaru, Ramona Farcău și Mihaela Tivadar, toate vicecampioane mondiale, s-au retras din activitate, Denisa Dedu, Gabriela Perianu și Mădăllina Zamfirescu au plecat în campionatul maghiar, Linnea Torstensson și Carmen Martin, două din jucătoarele esențiale la câștigarea Ligii Campionilor în 2016, au preferat Franța din această vară, în timp ce alte câteva fete cu experiență se pregătesc să devină mămici. Un punct sensibil rămâne „tineretul”, ce facem cu el, cum încercăm să-l promovăm pentru o națională de top și în următorii ani?

În această săptămână vom prezenta o analiză și pentru Liga Națională de handbal masculin, unde s-au petrecut câteva lucruri interesante în această vară.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Fără milă! Kylian Mbappe a ajuns de râsul internetului, după prestația de la Liverpool – Real Madrid
Fără milă! Kylian Mbappe a ajuns de râsul internetului, după prestația de la Liverpool – Real Madrid
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
L-au convins! Vestea mare dată de Universitatea Craiova:
L-au convins! Vestea mare dată de Universitatea Craiova: "A semnat până în 2028 cu dorinţa de a deveni campion"
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect "absolut devastator"
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
Ce a putut spune fiica lui Leonard Doroftei despre iubitul său şi reacţia părinţilor: Tata este un om foarte calm
Ce a putut spune fiica lui Leonard Doroftei despre iubitul său şi reacţia părinţilor: Tata este un om foarte calm
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
CCR îl va elimina pe Călin Georgescu din alegeri? Decizia așteptată de toată România
CCR îl va elimina pe Călin Georgescu din alegeri? Decizia așteptată de toată România
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×